Gellu Naum
002406-m.jpg

Gellu Naum (n. 1 august 1915, Bucureşti — d. 29 septembrie 2001, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi pe plan european.


S-a născut la 1 august 1915 în Bucureşti, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăşeşti.
În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul.
Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".

După 1947, în condiţiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Îşi câştigă existenţa din traduceri (Denis Diderot, Samuel Becket, Stendhal, Franz Kafka etc.).
După 1968, regimul comunist îi acordă din nou dreptul de a publica. Scrie succesiv o serie de volume care îi aduc o binemeritată, dar târzie recunoaştere. Este invitat să ţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaţionale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ş.a.).
Ca şi André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârşitul vieţii credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie poezia, ceea ce dovedeşte că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Volume poezii

Drumeţul incendiar
Libertatea de a dormi pe o frunte,
Vasco de Gama,
Culoarul somnului,
Poem despre tinereţea noastră,
Soarele calm,
Athanor,
Poeme alese,
Copacul-animal,
Tatăl meu obosit.
Poeme alese,
Descrierea turnului,
Partea cealaltă,
Malul albastru,
Faţa şi suprafaţa urmat de Malul albastru.
Focul negru,
Sora fântână,
Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor,
Ascet la baraca de tir,
Calea şarpelui,
Despre identic şi felurit.

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License