Titus Livius
1271_1.jpg

Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).

Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut şi a murit la Patavium (azi, Padova) în nordul Italiei. La vârsta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se stabileşte în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieţii. În capitala Imperiului îşi face o solidă cultură. Împăratul roman Octavian Augustus i-a încredinţat educarea nepotului său, viitorul împărat Claudius. Spre deosebire de alţi istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut funcţii politice sau militare. Către sfârşitul vieţii se întoarce la Patavium, unde moare în anul 17 d.Hr.

Singura sa operă, "Ab urbe condita", în 142 de cărţi, tratează istoria romană, de la întemeierea Romei (conform legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului Drusus în campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au păstrat numai 35 de cărţi, cărţile 1-10 (cuprinzând perioada 753 î.Hr. - 293 î.Hr.) şi 21-45 (218 î.Hr. - 167 î.Hr.), circa un sfert din numărul iniţial, restul fiind cunoscut din rezumatul cărţilor 46 - 142 (periochae) alcătuit în secolul IV. Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul domniei lui Augustus. Totuşi, simpatia sa se îndreaptă spre epoca iniţială a Republicii Romane. Ab urbe condita, alături de creaţiile lui Vergiliu şi Horaţiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus.

În această Istorie a Romei se găseşte şi cea mai veche istorie ipotetică cunoscută: într-una din cărţi, Titus Livius îşi imaginează cum ar fi fost lumea, dacă Alexandru cel Mare ar fi cucerit vestul şi nu estul Greciei.

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License