După 11 ani de la moartea lui Gellu Naum, centrul lumii suprarealiste se mută la Cluj!

de Ioana Vighi


afis-naum.jpg

Naum, fie-i țărâna ușoară, se face vinovat de faptul că eu sunt îndrăgostită de suprarealism. Îl arăt mândră cu degetul. Dacă merg pe firul proprie-mi vieți înapoi, pot să afirm cu mâna pe inimă că prima dată am aflat de Gellu Naumcând am fost micuță. De fapt, pe mine nu m-a interesat Gellu Naum, cât pinguinul lui călător. Apolodor. Mi-a rămas în mintea încă necoaptă și încă salubră rezonanța cumva ciudată a numelui său – Naum. Aproape mistic, aproape tenebros, ezoteric.

Apoi, crescând, dintr-o poticneală foarte fericită, am dat (din nou) peste și nas în nas cu Gellu Naum. Îmi suna atât de cunoscut numele. Și totuși nu știam de unde. Mă întrista numele lui. Să fi fost tipul ăla care a scris ”Mi-e dor, mi-e dor, de frații mei din Labrador”, incantația lacrimogenă care mi-a bântuit corzile sensibile cât eram copil? Da. Uite că omul ăsta nu a scris doar cărți pentru copii, a fost și un măreț nume în literatura pentru adulți, să-i zic așa. Și nu doar așa, ci un fruntaș al suprarealismului atât în proză, în poezie, cât și în dramaturgie.

hyperliteratura-naum-si-rasovsky.jpg

Despre Naum o să aflu că s-a născut pe 1 august 1915, că a hălăduit pe meleaguri străine de unde se va întoarce pe plaiul mioritic cu un avânt suprarealist la propriu și la figurat. Dar abia din 1941 va putea pune prima cărămidă la baza grupului ce va fi format din marii și mult iubiții mei Gherasim Luca, Dolfi Trost, Paul Păun și Virgil Teodorescu. Acest cerc magic va activa intens și prosper doi ani de zile, între 1945 – 1947.
Fiindcă pe 29 septembrie se împlinesc 11 ani de când Gellu Naum nu mai ființează, se va organiza, în această zi, o lectură stradală de la ora 18.00 în faţa statuii lui Matei Corvin din Cluj unde oameni suprarealiști și pestriți se vor aduna la o lectură publică din opera lui Gellu Naum. Îndemnul este să veniţi cu volume, căci fiecare va citi câte un poem.
George Chiriac, un poet ce a păstrat la rându-i în genă suprarealismul, se ocupă de organizarea acestui eveniment și a declarat pentru Hyperliteratura:

”La debutul lui Gellu Naum din 1936 cu volumul de poeme ”Drumeţul incendiar” (160 exemplare, cu trei calcuri de Victor Brauner) criticii literari nu au întârziat să afirme: “Pregătiţi-vă borcanele cu spirt, a apărut un nou monstru, numele lui este Gellu Naum”. Avea 20 de ani. În 2012 ar fi împlinit 97 de ani, dar pe 29 septembrie anul acesta se împlinesc 11 ani de la moartea sa.

E greu să vorbeşti despre un autor preferat, dar iată că spiritul lui Gellu Naum încă bântuie minţile multora dintre noi. Şi cum să îţi aminteşti de acele stări poetice ce te duc în extaz sau te izbesc cu capul de pereţi dacă nu reciteşti un autor? La urma urmei, veniţi, veniţi cu hârtii, cu volume, cu fragmente, cu poheme, să-l citim şi să ne aducem aminte de acest “drumeţ incendiar” numit Gellu Naum.

Sâmbătă, 29 septembrie, la statuia lui Matei Corvin din Cluj, citim, discutăm, rememoram, Gellu Naum, ora 18.00, nu uitaţi de cărţi şi de poezie, lectură stradală.”

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License