Arhimede şi soldatul

de Radu Stanca


Să nu te-atingi de cercurile mele,

Ostaş viclean ! Şi nici să nu te-nşele

Asemănarea lor cu arcul tău.

Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.

În rotunjimea lor stă actul sacru,

Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.

Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul …

Apropie-te mai bine cu sfială,

În rotunjimea lor nu e greşeală.

Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură

Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,

Le vezi stârnind un lac de odaliscă,

În fumuri moi se leagănă agale,

Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.

Sunt ochiul lui atent când el adoarme.

În forma lor tot cosmosul încape.

Priveşte-le, nebunule, de-aproape !

Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă ;

Cât timp problema mea rămâne moartă,

Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea

Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,

Înconjurat de cercurile mele,

Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber

Cât timp le am pe ele, eu sunt liber !

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License