Întoarcerea acasă

de Peter Huchel


Sub cocârjita secere a lunii
M-am întors acasă şi-am văzut satul,
Pustiile clădiri şi guzgani.

Aplecată pese cenuşă, ardea inima mea:

Oare va trebui, ca umbrele porţii,
Între ziduri căzute-n ruină, să-mi jelesc morţii?
Să desfac păstaia neagră ce s-a pierdut
Să cosesc ovăzul sfărâmicios, gălbejit,
Pe care l-a ros o ploaie de fier?
Putredă tulpină pe putred pământ -
Nimeni n-a ales recolta din ceaţă.
Urzici, cucută, brusturi se înmulţesc în vânt,
Nalba de pietrele de pe drum se agaţă.
Peste tot mă pândeşte-o spaimă-nvechită,
Din uşile sparte, din fiecare geam.
Să ascut oare coasa cea ruginită,
Să ar şi să grap fără vită în ham?

Spre dimineaţă însă,
Cu zorii reci din slavă,
Când bruma încă îngheţată
Izvoarele luminii,
A apărut o femeie din pădurea slavă.
Căutându-şi vita sfrijită
Ce se pierduse-n desiş,
Venea pe poteca uscată.
A văzut oare rândunica şi holdele?
A izbit în plug, în rugina roşcată.

Era muma dimineţii,
Sub cerul bătrân,
Muma popoarelor
Pe ceaţă şi vânt, în paşnică trecere.
Arând ogorul pietros,
Mână ogorul pietros,
Mână boul bălţat, cu coarnele
În formă de secere.

Unless otherwise stated, the content of this page is licensed under Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License