Nedreapta minune

de Ovidia Babu-Buznea


Nu trec strigând către lucruri să nu mă turbure.
Am pregătită-n ascuns o sorcovă cu care urez lângă fiecare, de bine:
– Să trăiţi, să-nfloriţi! Şi tu râs, şi tu plâns, şi tu linişte…
Ce oare le face atunci cu totul ciudat să se poarte, nedumerindu-mă?!

Căci sufletul întârziindu-l în toate, să-l potrivesc, mi-l ajunge un foşnet;
încontinuu scutură cineva pentru mine, de roade, o nedreaptă minune:
… ca acum, de pildă, când palmele deopotrivă le punem pe lucruri,
şi mâna-ţi se ridică de pe ele-nflorită, lucind sidefie,
cu înc-o-amintire suflată…
şi-a mea cu greu bate drumul la-ntors, mai lividă, mai slabă, mai împuţinată.

(volumul "Poeme" - 1971)

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License